3 decembrie 2022
11.12.2022 – Magia sărbătorilor

SEMINAR GRATUIT, DUMINICĂ 11 DECEMBRIE, ORELE 18.00-20.00

Decembrie este o lună de poveste! Miracolul iubirii este omniprezent în această perioadă sfântă a anului. Acum ne întâlnim cu cei dragi, ne amintim de copilărie, ne amintim să fim mai buni cu noi înșine și cu cei din jurul nostru.

 

De sărbători timpul pare că devine aliatul nostru. Avem timpul de a ne regăsi pe noi înșine, timpul de a ne cufunda în deliciile intimității şi, mai ales, timpul de a întâmpina cu tot sufletul SĂRBĂTORILE DE IARNĂ.

 

Sărbătorile sunt momente privilegiate când  fiecare dintre noi avem acces la unele energii sublime, elevate, minunate, fericite. Cei care aspirăm la o stare de iubire și împlinire pe toate planurile putem alege în această perioadă de grație să ne întoarcem către inimile noastre și să asimilăm prin interiorizare şi meditație energii excepționale ce ne devin atunci cu ușurință accesibile.

 

Sărbătorile de iarnă ne duc cu gândul la cadouri. Ne lăsăm noi oare prinși în goana plină de stres pentru achiziționarea lor sau oferim cadouri care să aducă un strop de fericire în plus, atât celor care le primesc, cât și nouă înșine, cei care le dăruim?

 

Vremea sărbătorilor este, de asemeni, un timp  pe care ar fi minunat să îl dedicăm aprofundării unei intimității delicioase în cuplurile noastre. Cu cât mai profundă este starea de intimitate pe care o trăim împreună cu fiinţa iubită, cu atât creşte deschiderea noastră faţă de oameni şi faţă de lume. 

 

În acest webinar vom descoperi:

– Modul în care SĂRBĂTORILE pot deveni  MOMENTE DE IMPULSIONARE SPIRITUALĂ

– Cum putem transforma ENERGIA TIMPULUI în ALIATUL NOSTRU

-Sărbătorile ca și momente privilegiate de AMPLIFICARE A INTIMITĂȚII SUFLETEȘTI ÎN CUPLU

– Aspecte privind LEGEA TAINICĂ A DĂRUIRII OCULTE ce ne oferă o viziunea integratoare sublimă a acestei acțiuni de a dărui

 

De asemenea, vom realiza împreună minunate jocuri spirituale și meditații cu stări elevate de conștiință. 

 

Evenimentul  este susținut  de instructorii de tantra yoga ezoterică, Teophanus Erdey-Gruz și Lucachi Diana, acreditați de către “Federația Internațională de Yoga și Meditație – ATMAN”

 

Vă așteptăm cu mult drag!

 

Join Zoom Meeting

https://us02web.zoom.us/j/89320604292?pwd=OVFjanBEZi9YU1k1R2UzWjVESFp6Zz09

Meeting ID: 893 2060 4292

Passcode: 257814

Shares