Acasa » Evenimente București » 16.07.2022 – Amplificarea încrederii în sine prin practica tantrică
16.07.2022 – Amplificarea încrederii în sine prin practica tantrică

Sesiune practică 

Amplificarea încrederii în sine prin practica tantrică

16 iulie 2022, orele 10.00-12.00 

Sala București, str. Grigore Manolescu 7A, etaj 3

Instructoare Cristina Apostu 

Sunt cunoscute numeroase cazuri în care ființe cu minunate înzestrări își trăiesc viața în anonimat și uneori chiar în lipsuri, iar alte ființe, mai puțin înzestrate au parte de succes și de o viața împlinită pe mai multe planuri. Pare un paradox, dar explicația este simplă: persoanele din a doua categorie au avut încredere în sine și și-au folosit la maxim potențialul, cele din prima categorie nu au avut încredere în sine, au rămas în umbră, nu și-au valorificat minunatele înzestrări.

Cum este o ființă care are o puternică încredere în sine?

Ea își apreciază şi valorizează propria persoană. Are o atitudine optimistă, bună față de ea însăși și nu se teme de eșec, se apreciază în tot ceea ce face bun, manifestă încredere și discernământ în ceea ce privește propriile calităţi are control asupra propriei vieți, e capabilă să facă tot ceea ce este bun şi vrea cu adevărat.Încrederea în sine presupune şi încrederea în propriile intuiţii, sau altfel spus încrederea în a ne urma vocea inimii.

Încrederea în sine este cea care conferă calitate şi profunzime experienţelor vieţii noastre. Capacitatea de a avea încredere reprezintă un ingredient esenţial al fericirii şi al împlinirii lăuntrice, altfel, energia noastră va fi limitată de suspiciuni, îndoieli şi temeri. Încrederea ne dă curajul de a merge mai departe sau de a ne asuma riscuri de care nu am fi în stare în absenţa acestei componente vitale pentru maturizare şi spiritualizare.

Privită din punct de vedere spiritual, încrederea în sine este un sentiment binefăcător de siguranţă, determinat de cunoaşterea posibilităţilor şi valorii propriei persoane sau ale altora care, datorită proceselor de rezonanță pe care le determină în microcosmosul fiinţei umane cu energii subtile, binefăcătoare din Macrocosmos poate genera îndrăzneală, forţă, inspiraţie, decizie şi reuşită în acţiune. 

Încrederea deplină în sine se dobândește prin interiorizarea unei suite de relaţii, modele, experienţe, prin evocarea unor stări exemplare de acest gen pe care le-am manifestat în decursul timpului. 

O mare încredere în sine poate călăuzi o persoană şi poate să o ajute să depăşească toate piedicile, obstacolele care apar în viața de zi cu zi, pentru a trăi astfel toate ocaziile minunate care îi apar şi care o pot îmbogăţi interior.

Cum această calitate este esențială atât pentru succesul în viața de zi cu zi, cât și pentru a reuși în demersurile noastre pe calea spirituală, sistemul tantric oferă numeroase metode și chei, validate de aspiranții care le-au practicat și au obținut rezultate, pentru a reuși să eliminăm tot felul de prejudecăți și limitări care pe unii din noi ne blochează, astfel încât să reușim să trezim, să amplificăm, să manifestăm plenar încrederea în sine. 

Unele dintre aceste metode vă vor fi dezvăluite în cadrul sesiunii practice „Amplificarea încrederii în sine prin practica tantricăˮ de Cristina Apostu, instructoare de Tantra Yoga Ezoterică acreditată de Federația Internațională de Yoga și Meditație Atman.

Vă așteptăm cu drag!

Shares