Advaitananda Stoian

Advaitananda este om de știință, autor, cercetător și profesor de yoga și meditație cu o experiență de trei decenii în transformarea spirtuală, un pionier în îmbinarea descoperirilor științei moderne cu tehnicile străvechi pentru valorificarea și stăpânirea întregului potențial al creierului și al conștiinței.

Nu este ușor să îl încadrăm pe Advaitananda într-o singură categorie. Ava, cum îi spun prietenii, se bucură de o mare diversitate și bogăție în ceea ce privește experiența de viață și valorificarea talentelor personale și a dobândit într-o singură existență realizări spirituale excepționale care îi susțin propriul progres. Nu numai că este un om de știință educat, master în fizica nucleară, care a lucrat în cadrul Academiei de Știință din București, dar este și un practicant spiritual avansat, care predă și practică Tantra, Yoga și meditație de 33 de ani.

Împreună cu iubita sa soție Adina, Advaitananda formează un cuplu tantric armonios și iubitor de aproape 30 de ani, ei devenind astfel o vie sursă de inspirație pentru mulți studenți ai Federației Internaționale de Yoga și Meditație Atman din întreaga lume. Prin munca lor inspirată și prin spiritul lor plin de viață, Ava și Adina au descifrat câte ceva din codul atracției și al iubirii statornice, iar ei organizează în mod regulat tabere și seminarii pe tema relației tantrice de cuplu.

Împreună cu ghidul lor spiritual, profesorul de yoga Gregorian Bivolaru, ei sunt coautori ai cursului de Tantra Yoga Ezoterică în curs de desfășurare în Federația Atman, unde este predat în prezent în peste 30 de țări din întreaga lume și online. Sub îndrumarea ghidului lor spiritual, ei creează și susțin, de asemenea, cursul de formare a instructorilor de tantra însumând peste 1100 de ore de pregătire – împărțite în module de câte 10 zile intensive!

Advaitananda este coordonatorul și profesorul principal și al cursului de formare a instructorilor de Yoga Ezoterică Integrală, îndrumând aspiranți din întreaga lume pe calea lor de a împărtăși tradiția spiritual autentică în cadrul Federației Atman. Obținând rezultate extraordinare printr-o practică dedicată și sistematică a meditației de-a lungul a mai bine de 30 de ani, Advaitananda este, de asemenea, autorul unui curs intensiv de meditație cu durata de 3 ani. El este autorul și coordonatorul cursurilor pentru trezirea masculinității realizatoare numit „Awakening Vira”, care se află în prima linie a restabilirii valorilor masculine adaptate provocărilor bărbatului modern care urmărește succesul în carieră, dar și o viață spirituală împlinitoare.

Anual, Advaitananda ține prelegeri în cadrul unor evenimente speciale din întreaga lume, acoperind pe o mare varietate de subiecte. El este un observator atent al problemelor socio-politice actuale pentru care a revelat și a introdus soluții viabile bazate pe principii universal. Ava predă unor personalități renumite la nivel international concept fundamentale spirituale, care pot fi adaptate și folosite pentru a promova drepturilor spirituale ale omului, pentru a dobândi o necesară igienă a conștiinței și pentru a evolua spiritual dincolo de închisoarea materialismului actual. În acest context, Advaitananda a petrecut mai mulți ani la Parlamentul European de la Bruxelles și Strasbourg, în calitate de consilier al mai multor politicieni de rang înalt.

Advaitananda este fondatorul Institutului pentru Transformare Cuantică (Institute for Quantum Transformation), unde coordonează în prezent programe de înaltă performanță pentru directori, lideri și vizionari care urmăresc o transformare sferică globală de mare success la nivel personal dar au și puterea de a crea un impact benefic asupra societății, la un nivel profund.

Atunci când Ava nu susține seminarii sau alte evenimente, nu consiliază cupluri și nu coordonează proiecte de anvergură, el își găsește refugiul în contemplare profundă și meditație de lungă durată. Profunzimea cristalină a sufletului trezit îi oferă toată inspirația și entuziasmul pentru pașii care urmează…

Shares