Acasa » Arhiva » 06.06.2021 – Arta Binecuvântării
06.06.2021 – Arta Binecuvântării

Fiecare dintre noi am auzit urări de genul ”Fii binecuvântat!” sau ”Dumnezeu să te binecuvânteze!” E drept, mai ales în rândul credincioșilor. Însă știm că preotul acordă uneori binecuvântarea sa celor care vin să-i ceară ajutorul, călugărul îi binecuvântează pe cei care-l vizitează, starețul unei mănăstiri îi binecuvântează pe cei ce locuiesc în acea mănăstire. 

Chiar și părinții care în trecut aveau o vie și puternică credință în Dumnezeu, le dădeau binecuvântarea copiilor înainte de a se căsători sau de a pleca la un drum lung, iar această binecuvântare includea cel mai adesea și punerea mâinii drepte pe capul copilului, gest urmat de o simultană adâncire atât în sine însuși cât și în Dumnezeu.

Dar ce înseamnă de fapt, dincolo de metafora în sine, să fii binecuvântat?

  • Ce înseamnă să binecuvântezi pe cineva.
  • Ce este în realitate o binecuvântare?
  • Ce anume poate fi binecuvântat și cine anume poate să binecuvânteze

Te invităm duminică 06 mai, ora 18:00 să simțim împreună această Grație desăvârșită a Artei Binecuvântării, aplicând această metodă simplă și accesibilă.

Webinarul va fi susținut de instructorii de tantra Cristina Apostu și Tudorel Matei, acreditați de Federația internațională de yoga și meditație Atman.

Shares