16 noiembrie 2021
Atracția prin polaritate în Tantra

SESIUNE PRACTICĂ – MIERCURI, 24 NOIEMBRIE 2021, ora 18:00-20:00.

Între orele 19:30 – 20:00 – sesiune în direct de întrebări și răspunsuri!

Tantra este o cale spirituală bazată pe experiența mistică a jocului polar dintre masculin si feminin.

Ea privește evoluția cosmică precum un joc gigantic, bazat pe atracție și polarizare, ce are loc în interiorul Ființei Supreme.

Acest joc între cele două aspecte fundamentale ale Sale: cel static – Shiva și cel dinamic – Shakti îl regăsim în toate aspectele din ființa noastră cât și din întreaga creație.

Orice manifestare armonioasă, sublimă și stabilă este o expresie echilibrată a acestor două polarități masculin – feminin, conștiință-energie, emisiv – receptiv. 

Cuplul Shiva-Shakti corespunde celor două aspecte esențiale, principiul masculin și principiul feminin, care acționează în manifestare, dând viață la tot ceea ce există. Aceste două aspecte nu pot fi niciodată separate , deoarece Shiva este mereu complet cufundat în extatică uniune cu Shakti.

Fiecare cuplu de iubiți este o oglindire a cuplului dumnezeiesc Shiva-Shakti !

Atracția, misterul, iubirea, efervescența energiilor, magia începutului sunt menținute într-un cuplu iubitor atunci când cei doi iubiți aspiră mereu cu fervoare să devină precum cuplul Shiva-Shakti !

Calea tantrică este o călătorie plină de curaj care ne conduce prin regiunile foarte fascinante din interiorul ființei noastre,  până la trezirea deplină în ființă a celor 2 polarități: masculin și feminin și la fuziunea lor deplină.

Vă invităm să participați alături de noi la o sesiune practică de Tantra Yoga Ezoterică ce oferă o viziune inedită asupra modului în care putem menține atracția și amplifica iubirea într-un cuplu polar.

Sesiunea va fi realizată împreună cu instructoarea de Tantra Yoga Ezoterică Angela Roșcan, acreditată de către Federația Internațională de Yoga și Meditație Atman.

Shares