KALI, Marea Putere Cosmică a Timpului (2)

KALI, Marea Putere Cosmică a Timpului (2)

Faimosul text Mahanirvana Tantra o descrie pe Kali ca fiind cea care dă naştere tuturor lucrurilor şi fiinţelor în Manifestare, de la cele mai neînsemnate la cele mai mari. Astfel, întregul Macrocosmos devine teatrul de desfăşurare a acţiunilor ei teribile, benefice şi armonios integrate, care sunt caracterizate de o totală cunoaştere cauzală şi de un profund discernământ divin. Influenţa tainică a Marii Puteri Cosmice Kali în Creaţie este atât de complexă şi de ocultată, încât practic nici o fiinţă umană nu îi poate percepe scopurile şi semnificaţiile ei reale, cu excepţia acelor suflete care au ajuns deja la un înalt grad de desăvârşire spirituală.

Marea Putere Cosmică Kali este considerată a fi însăşi natura şi conştiinţa Supremului Divin (Brahman), acesta reprezentând aspectul ei transcendent. Pe de altă parte, ea constituie simultan şi gloria manifestării efulgente a nenumărate lumi şi entităţi în Creaţie. Prin urmare, Kali este adorată sub cele două aspecte fundamentale ale sale: ca Mare Zeiţă ce acordă graţia tuturor deliciilor şi bucuriilor acestei lumi, dar şi ca preasfânta energie divină supremă (Shakti), care conferă eliberarea spirituală (Kaivalya).

În panteonul zeităţilor tantrice, Kali este menţionată ca fiind prima dintre cele 10 Mari Puteri Cosmice, deoarece, într-un anumit fel, ea este cea care “porneşte Roata Timpului Universal”, constituind astfel impulsul primar în existenţa şi devenirea fenomenală. Pe de altă parte, la sfârşitul unui ciclu al manifestării, timpul (sau Kala, în limba sanscrită) a “devorat” toate lumile celor trei planuri (universuri sau sfere de conştiinţă) ale Creaţiei, care sunt universul fizic, universul astral (sau subtil) şi universul cauzal. Marea Putere Cosmică Kali “devorează” în final chiar şi aspectul temporalităţii (adică energia subtilă a timpului, Kala), acesta fiind motivul pentru care ea este considerată cauza primară a creaţiei şi distrugerii manifestării.

Dintr-o altă perspectivă, Kali este şi creatoarea lumilor, acestea născându-se din cenuşa focului purificator al Conştiinţei Divine a acestei Mari Puteri Cosmice, care a calcinat astfel toate impurităţile, reziduurile şi imperfecţiunile formelor de manifestare. Aşadar, acţiunea lui Kali are un caracter profund evolutiv, impulsionând uneori dramatic sau într-un mod teribil existenţa fiinţelor umane către desăvârşirea lor spirituală. Întotdeauna însă Kali săvârşeşte aceasta cu un perfect discernământ divin, iar cei care reuşesc să depăşească cu succes etapele şi testele cu care se confruntă sunt nişte adevăraţi eroi spirituali, bucurându-se de graţia inefabilă a Marii Zeiţe Kali.

KALI, Marea Putere Cosmică a Timpului (1)

KALI, Marea Putere Cosmică a Timpului (1)

“KALI este Marea Putere Cosmică a Energiei Timpului şi pentru cel care o adoră ea este cea care conferă Eliberarea Spirituală. KALI îi protejează întotdeauna şi îi inspiră pe aceia care o cunosc şi o iubesc. Pentru cei neînfricaţi KALI este cea Teribilă, Distrugătoarea Timpului. Ca întunecata Shakti a lui Shiva, KALI reprezintă spaţiul, aerul, focul, apa şi pământul. KALI duce la îndeplinire toate dorinţele fizice ale lui Shiva. Ea este posesoarea celor Şaizeci şi patru de Arte şi tot Ea este cea care produce Bucuria şi Fericirea nesfârşită a Stăpânului întregii Creaţii. KALI este Shakti (Forţa Cosmică Feminină) sub aspectul Ei Pur Transcendent. KALI este Noaptea Întunericului din care izvorăşte energia tainică a Timpului”. (KALIKA PURANA)

Marea Putere Cosmică KALI, una dintre cele mai emoţionante personificări ale energiei feminine primare în drama cosmică, a câştigat o extraordinară popularitate şi este adeseori obiectul unei devoţiuni pline de fervoare în adorarea tantrică. Ea este, deloc întâmplător, simbolul puterii întruchipând unitatea transcendentului.

Această Mare Putere Cosmică a ajuns să fie adorată în multele ei forme în foarte multe părţi ale lumii. Astfel, în Nepal, ea este cunoscută sub numele de Guhyakali; grecii foloseau numele de Kalli, existând pe vremuri un oraş cu numele de Kallipolis (actualul Gallipoli); în Finlanda, numele de Kalma (Kali Ma) îi este atribuit tot Zeiţei Kali; chiar şi ţiganii care au venit din India o adoră sub numele de Sara Kali; în Irlanda preistorică, preotesele se numeau Kelles, deoarece erau adoratoarele zeiţei Kele. Şi exemplele pot continua.

Adorarea lui Kali este caracterizată de o constantă abandonare de sine în faţa Mamei. Prin exprimarea iubirii şi a credinţei, adoratorul obţine o mai profundă conştiinţă spirituală şi o apropiere de propriul adevăr lăuntric.