19 octombrie 2020
Controlul emoțiilor prin Tantra Yoga

SESIUNE PRACTICĂ – VINERI 23  octombrie, ORA 18:00 – 20.00

Cum să dobândești controlul asupra propriei tale vieți prin gestionarea emoțiilor

Emoțiile sunt o componentă foarte valoroasă a vieții noastre și deoarece stările emoţionale ne pot influența orice acțiune este important să le gestionăm cât mai bine și eficient.

Te-ai întrebat în ultimul timp ce fel de emoții predomină în viața ta de zi cu zi? Sau ce anume îți controlează alegerile și emoțiile?

Unii oameni cultivă inconștient aceleași tipare emoționale, care le afectează uneori chiar și sănătatea. Dacă relația noastră cu propriile emoții este una defectuoasă, nu putem vedea clar realitatea.

Ai observat că atunci când experimentezi o stare de pace sau de bucurie, lumea de afară e mai frumoasă, și parcă totul e în concordanță cu tine, iar atunci când îți “plouă” în suflet, vremea însorită de afară pentru tine are umbre?

Controlul emoțiilor  face diferența dintre o viață haotică, lăsată la voia întâmplării și una organizată, coerentă şi plină de succes. Însă, uneori este greu să îți imaginezi cum arată această diferență! Deoarece de regulă te afli într-o anumită parte a baricadei. ….Și rareori îți poti imagina cum arată cealaltă parte.

Astfel, noi te invităm la o sesiune practică de Tantra Yoga Ezoterică pentru a dinamiza și amplifica în fiintele noastre  capacitatea de a gestiona și controla emoțiile . Putem spune astfel că, dacă viața noastră este un dans, atunci emoțiile sunt chiar muzica pe care noi dansăm într-un mod sublim.

Sesiunea va fi realizată din București împreună cu instructoarele de tantra yoga Cosmina Cocişiu și Renata Maleș, acreditate de Federația internațională de yoga și meditație Atman.

Pentru a participa la acest webinar vă rugăm să completați formularul de mai jos și veți primi în email detaliile de conectare.

Vă așteptăm cu drag!

Shares