SESIUNE practică – VINERI 23 aprilie între orele 18:00 – 20:00
Este foarte important sa fim capabili să recunoaștem și să cultivăm în noi toate acele calități care ne permit să intrăm și să evoluăm accelerat pe o cale spirituală.
Tratatul yoga fundamental secret SHIVA SAMHITA, menţionează starea de eroism spiritual ca fiind una dintre calităţile esenţiale pe care aspirantul e necesar să şi le dezvolte pentru a atinge succesul în practica TANTRA YOGA, alături de tenacitate, dăruire, compasiune, inteligenţă, autocontrol, entuziasm şi discernământ.
Starea de eroism spiritual presupune trezirea în fiinţa aspirantului yoghin a unor calităţi precum îndrăzneala, temeritatea, curajul, spiritul de sacrificiu, abnegaţia, dăruirea. Dacă modelul eroului este asociat în mod uzual cu cel al războinicului sau luptătorului, lupta în care este angajat un erou spiritual se desfăşoară deseori în tărâmul invizibil al forţelor subtile, energiilor, tendinţelor şi tentaţiilor.
Un erou spiritual este capabil să-şi depăşească limitele, pentru a împlini în mod exemplar voinţa lui Dumnezeu.
Te așteptăm la sesiunea Primii Paşi Esențiali în Tantra Yoga Esoterică din data de 23 aprilie de la orele 18:00! Vino să cunoști și să aplici soluțiile oferite de acest sistem faimos care a străbătut mileniile!
Evenimentul este susținut de instructorii de tantra Alexandra Stiuca și Ionel Neagu acreditați de către Federatia de Yoga și Meditatie ATMAN
Pentru a participa la acest webinar vă rugăm să completați formularul de mai jos și veți primi în email detaliile de conectare.
Vă așteptăm cu drag!