Profesorul de yoga Gregorian Bivolaru

Profesor yoga Gregorian Bivolaru

Psihologii moderni afirmă că – cel mai ușor învățăm urmând un exemplu concret, care ne entuziasmează și ne trezește sufletul. Astfel, când avem nevoie, noi oamenii căutăm modele de ființe exemplare care să ne inspire în diferitele domenii ale vieții. Sufletul nostru, care este precum o busolă, are menirea să ne ghideze mereu spre progres și adesea ne lăsăm inspirați de ființe umane care s-au comportat exemplar în situații dificile, oameni care au triumfat în condiții vitrege, care au dezvoltat virtuți exemplare, care au dat dovadă de tărie lăuntrică inspiratoare și de aspirație ardentă, ființe care au atins culmi spirituale excepționale, pe care unii dintre noi nici nu le bănuiam că pot exista.

 

O astfel de ființă umană ce inspiră și călăuzește pe ceilalți prin exemplul personal este un ajutor imens pentru toți aceia care vor să aprofundeze un anumit domeniu, în care acel model uman excelează.

 

Când interesul nostru se orientează spre cunoașterea de sine, devine firesc să căutăm inspirație de la un ghid spiritual, care el însuși a căutat cu fervoare depășirea aspectelor banale ale existenței și a reușit să găsească răspunsuri și să obțină realizări semnificative pe calea către comuniunea cu Conștiința Suprema – Sursa întregii creații.

 

Pentru mulți căutători spirituali, profesorul de yoga Gregorian Bivolaru, este și rămâne un ghid autentic care ne inspiră constant, ne călăuzește cu generozitate pe drumul regăsirii de sine.

 

El este autorul celui mai extins curs de Yoga Ezoterică Integrală din întreaga lume, care însumează în prezent peste 33 de ani de studiu cu 48 lecții/an! Subiectele acestui curs excepțional acoperă fiecare domeniu al vieții umane, cuprinzând peste 14.500 de pagini! Aceasta ar fi echivalentul a materiei de studiu din aproape 5 facultati și jumatate. Și ne referim aici doar la materia de predare, neincluzând practica realizată la fiecare curs care durează în medie 3 ore!

Al 2lea curs in lume, ca mărime și complexitate, este cursul de yoga al celebrului Georg Feurstein (https://en.wikipedia.org/wiki/Georg_Feuerstein) care dureaza 2 ani de studiu si acopera diferite domenii ale existenței umane în cca 1200 de pagini de curs (inclusiv pozele).

Structura școlii ezoterice fondată și coordonată activ de peste trei decenii de Gregorian Bivolaru este unică în lume. Acest sistem s-a dezvoltat în timp, incluzând pe lângă aspectele tradiționale ale disciplinei Yoga și alte cursuri de o valoare excepționala printre care numărăm:

– cursul de medicină neconvențională indiană Ayurveda (cu peste 30 de ani de dezvoltare). Ayurveda reprezintă un tezaur inestimabil de cunoştinţe teoretice şi indicaţii practice, apărut în India încă de acum 5000 de ani, ce vizează vindecarea pe cale naturală, îmbunătăţirea sănătăţii şi a stării generale de bine a oamenilor.

– cursul de șivaism cașmirian (peste 30 de ani de dezvoltare). Tradiţia Șivaismului din Cașmir este considerată a fi una dintre cele mai transcendente forme de yoga, ea fiind cu certitudine una dintre cele mai mari comori spirituale ale umanităţii care oferă o cale extraordinar de directă și eficientă de acces către Dumnezeu).

– cursul de Tantra Yoga Ezoterică. Împreuna cu instructorii Advaitananda și Adina Stoian – Gregorian Bivolaru coordonează activ acest curs de peste 16 ani. El a apărut mai întâi în străinătate – în cadrul școlilor Federației Internaționale Atman, ca un răspuns la cererea occidentală de a urma o cale spirituală accesibilă și celor care nu sunt atrași de asceza yoghină tradițională, ci doresc să integreze toate bucuriile vieții într-un mod sacru – spre a progresa către cunoașterea de Sine. Din 2018 acest curs este oferit și în România în mai multe orașe și online.

– cursul de alchimie tantrică. Aspectele fundamentale ale străvechii ştiinţe secrete alchimice în diferitele ei forme tradiţionale: alchimia occidentală, alchimia tantrică erotică, alchimia taoistă sunt revelate pe parcursul lecțiilor ce conțin inițieri excepționale şi în anumite tehnici secrete şi deosebit de eficiente de transformare lăuntrică, de transmutare a potenţialului procreator substanțial şi de sublimare a energiilor rezultate, de trezire spirituală foarte rapidă sau de prelungire a duratei vieţii

– cursul de I Ching. Sistemul ezoteric al I Ching-ului, reprezintă o veritabilă ”maşină a timpului” graţie căreia ne putem proiecta conştient în dimensiunile cele mai profunde ale energiilor temporale. Astfel, din perspectiva unificatoare a școlii noastre de yoga, este revelată o modalitate fundamentală de ghidare spirituală în orice acţiune cu caracter benefic, pe baza unui cod secret de integrare sincronistică în anumite dimensiuni şi ritmuri temporale subtile ce va obiectiva, cu anticipaţie, efectele şi “ecourile” respectivelor acţiuni.

– cursul de Eneagramă. Dincolo de sistemul psihologic foarte complex pe care îl oferă, destinat înțelegerii profunde a naturii umane, Eneagrama este înainte de toate o cheie esențială care ne poate deschide poarta unei transformări spirituale extraordinare și deosebit de rapide prin integrarea tipologiei personale, a lecțiilor și calităților pe care ni le conferă.

Pe lângă aceste cursuri – activitatea școlii ezoterice spirituale fondate și coordonate de Gregorian Bivolaru include tabere de vacanță de 4-5 ori pe an unde el trimite zeci de conferințe, grupuri spirituale care aprofundează anumite domenii (Kalachakra, Atributele Dumnezeiești, Arta Binecuvântării, etc.), precum și o stație de televiziune online – unde sunt prezentate emisiuni spirituale și exemplificări.

Putem astfel spune ca profesorul de yoga Gregorian Bivolaru a elaborat o întreaga ACADEMIE DE YOGA de dimensiunea a 5 – 6 facultăți puse împreună, fiind complementare între ele.

Recent, mai mulți oameni de știință ce studiază școlile ezoterice, au remarcat și publicat despre unicitatea învățăturilor ezoterice predate de profesorul de yoga Gregorian Bivolaru și în repetate rânduri au numit această școală ca fiind cel mai mare sistem ezoteric pe care l-au întâlnit.

Prezentăm câteva idei despre ce spun câțiva din academicienii ce au studiat această școală – experți și profesori in religii, sociologi, experți în culte – deoarece acestea sunt personalitățile competente când vine vorba despre a analiza o grupare spirituală sau un lider spiritual.

A.    J. Gordon Melton este distins profesor de istorie a religiei americane la Institutul de Studii ale Religiei, Universitatea Baylor, și directorul Institutului pentru Studiul Religiei Americane, cu sediul în Waco, Texas.Este autorul a peste 35 de cărți, lucrări de referință majoritare sau texte academice din istoria religioasă americană, inclusiv „Enciclopedia religiilor americane” (ediția a opta, 2009) și, cel mai recent, „Celebrările religioase: o enciclopedie a sărbătorilor, festivalurilor și comemorărilor spirituale” (2011).

 

  1. Gordon Melton scrie astfel în articolele sale:

„Gruparea spirituală creată de profesorul de yoga Gregorian Bivolaru este adesea prezentată ca fiind un fenomen unic și fără precedent, datorită integrării de către aceasta a erotismului sacru într-o viziune religioasă asupra lumii.  Această integrare are precedente în taoism, tantrism și ezoterismul occidental. Mai multe școli ezoterice occidentale au fost influențate de tradițiile estice ale erotismului sacru, dar și-au dezvoltat totodată propriile căi distincte. …

În literatura mișcării spirituale creată de Gregorian Bivolaru, cele mai frecvente referințe sunt către Siddha Yoga din Tamil Nadu, care pare să fie principalul instrument prin care Bivolaru a abordat tantrismul. Atât Bivolaru cât și ceilalți instructori principali ai mișcării par să aibă o bună stăpânire a surselor teoretice ale tantrismului. …

Mișcarea spirituală urmărește trăirea unei versiuni contemporane a unei învățături străvechi. Ea face aceasta drept răspuns la o diversitate de evoluții recente – în special revoluția sexuală, mișcarea New Age, și răspândirea prin internet a ideilor și perspectivelor religioase. Nu în ultimul rând, una din influențele cu care această mișcare spirituală trebuie să se confrunte este sexualizarea spațiului public, atât de vizibilă în publicitatea contemporană, în cinematografie și în vestimentație. Acestea fiind spuse, mișcarea spirituală a lui Gregorian Bivolaru poate fi cel mai bine privită ca întrupând o binecunoscută tendință religioasă de sacralizare a sexualității, tendință care a fost îndelung prezentă în mai multe religii vechi și cu tradiție. Astfel, cel mai probabil își va găsi locul printre diverșii provocatori ai moravurilor sexuale tradiționale încă promovate de acele religii majoritare care mențin un control puternic asupra societății.”

 

În continuare spicuim o idee a sociologului PierLuigi Zocatelli, referitoare la profesorul de yoga Gregorian Bivolaru.

B.    PierLuigi Zoccatelli este un sociolog și eseist italian. Este director adjunct al Centrului de Studii asupra Noii Religii (CESNUR), o rețea internațională de savanți ai noilor mișcări religioase. Predă Sociologia Religiei la Universitatea Pontificală Salesiana.

 

PierLuigi Zocatelli scrie în unul din articolele sale pe acest subiect:

“Dacă privim gruparea spirituala a profesorului de yoga Gregorian Bivolaru ca fiind o mișcare ezoterică – sau poate, conform cu terminologia lui Introvigne, ca o mișcare magică (Introvigne 1990) – în prezent ea este una dintre cele mai mari din lume ca număr de membri.”

 

Un studiu al activităților și învățăturii profesorului de yoga Gregorian Bivolaru realizat pe durata mai multor ani de zile, a fost făcut de catre profesorul Massimo Introvigne.

  1. Massimo Introvigne este un sociolog romano-catolic italian de religie și avocat în proprietate intelectuală. Este fondatorul și directorul general al Centrului de Studii asupra Noile Religii (CESNUR), o rețea internațională de savanți care studiază noile mișcări religioase. Introvigne este autorul a aproximativ 70 de cărți și a peste 100 de articole în domeniul sociologiei religiei.

 

În 2017, profesorul Massimo Introvigne scria:

„la aceasta data, curriculum scolii de yoga MISA este cel mai vast program de invatamant ezoteric din lume.” „Cursurile privind erosul reprezintă un procent foarte mic din totalul activităților, învățăturilor și publicațiilor MISA. Programa completă a MISA include 2100 de cursuri, dintre care mai puțin de 100 se referă la eros. Chiar și programa de Tantra cuprinde 600 de cursuri, dintre care aproximativ 70 se referă la eros, intimitate sau relații de cuplu.”

 

Pe lângă o serie de articole și conferințe, profesorul Massimo Introvigne a publicat anul trecut o carte despre „EROTISMUL EZOTERIC IN MISA” în care tratează academic pedagogia asupra erotismului așa cum este prezentată de profesorul de yoga Gregorian Bivolaru.

 

Profesorul Massimo Introvigne prezintă în cartea sa și despre cea mai mediatizată parte a acestei școli spirituale, anume faptul că face o punte de legatură între spiritualite și eros, motiv pentru care profesorul de yoga Gregorian Bivolaru si mișcarea sa spirituală a fost și este subiect de controversă: „se învață despre continența erotică amoroasă perfectă că este o parte integrantă a unei vieți cu adevărat spirituale, iar rezultatele (în special pentru bărbați) nu sunt imediate. De fapt, se argumentează că trezirea lui Kundalini Shakti, adică mobilizarea puternicei energii creatoare primare care se află la baza coloanei vertebrale, este atinsă după aproximativ un an de practică continuă a continenței și yogăi (Bivolaru 2011). Continența erotică amoroasă perfectă este considerată doar o parte a unui complex de tehnici care include diferite practici tantra yoga și eforturi intelectuale menite să stăpânească o doctrină ezoterică.”

 

Studiul efectuat de profesorul Introvigne face referire și la faptul că profesorul de yoga Gregorian Bivolaru „notează că minunățiile energiei Erosului Pur au fost descoperite deja de psihanalistul austriac Wilhelm Reich (1897-1957). Deși a interpretat-o prin prisma unei ideologii seculare, Bivolaru îi atribuie lui Reich meritul de a fi fost primul care a demonstrat existența energiei Erosului Pur, pe care a numit-o „energie orgonică”, ca fiind ceva ce poate fi captat. Reich a acumulat apoi energia orgonică în aparate adecvate și ingenioase (Bivolaru, PE, XVII), deși autoritățile au calificat aceste aparate ca fiind o fraudă, iar Reich a ajuns în închisoare, unde a şi murit de insuficiență cardiacă în 1957 (vezi Introvigne, 1993b, 37-41)”

 

Profesorul Introvigne subliniază că o anumită formă de yoga tantrică, în principal derivată din Shivaismul Tantric din Kashmir şi Siddha Yoga din Tamil Nadu, se află în centrul a ceea ce propune mişcarea spirituală creată de profesorul de yoga Gregorian Bivolaru și, continuă profesorul Introvigne, „ceea ce este important aici este că Tantra este folosită ca instrument pentru a face să dispară delimitările dintre religie, artă şi viaţa cotidiană. Realităţile microcosmice sunt privite ca o resursă, nu ca un obstacol în calea spiritualităţii. Aceste realităţi includ erosul şi trupul uman, dar şi artele vizuale, muzica, dansul, formele geometrice, culorile, anumite alimente şi visele.

Fidelă rădăcinilor sale Tantrice, mișcarea spirituală a profesorului de yoga Gregorian Bivolaru promovează ceea ce se numeşte artă „obiectivă” ca o altă modalitate de a canaliza energiile dumnezeiești prin elementele materiale microcosmice cum ar fi formele şi culorile. În același sens, promovează și muzica, dansul și teatrul.”

 

*************

 

Putem concluziona că profesorul de yoga Gregorian Bivolaru, Grieg, este cel care a adus deja una dintre cele mai semnificative contribuții la spiritualitatea modernă și universală, revelând perspective, modalități, tehnici, care sunt cu adevărat revoluționare … și care sunt de o varietate și abundență pe măsura provocărilor lumii contemporane.

 

Totuși, important de remarcat este că Grieg – profesorul yoga Gregorian Bivolaru niciodată nu a insistat să fie considerat de nimeni un Maestru și a oferit cu umilință ghidarea și sugestiile sale numai celor care au ales să ceară aceasta în mod explicit. Cu toți ceilalți, Grieg a ales să împărtășească cel mai bogat curriculum de cursuri de yoga și spiritualitate din lume fără să ceară nimic in schimb.

 

 

********************************

Scurtă biografie

 

Gregorian (“Grieg”), Bivolaru s-a născut pe 12 martie 1952 în Tartasesti, în regiunea românească a Munteniei. Biografii săi oficiali relatează că primele experiențe cu stări modificate de conștiință le-a avut încă din perioada copilăriei.

În adolescență el și-a manifestat interesul pentru spiritualitatea orientală și pentru yoga studiind textele bine cunoscutului istoric român al religiilor Mircea Eliade (1907-1986) cu care chiar au și corespondat atrăgându-și o atenție nedorită din partea regimului comunist.

A studiat de asemenea texte din Paramahansa Yogananda (1893-1952), Swami Sivananda Saraswati (1887-1963) și Sri Ramakrishna (1836-1886) dar și lucrări de ezoterism occidental cum ar fi Rene Guenon (1886-1951).

În anul 1970, la vârsta de 18 ani, Grieg – Gregorian Bivolaru a început să predea yoga în București. Yoga a fost privită cu ostilitate de către regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu (1918-1989), fiind interzisă începând cu anul 1982.

Pentru că și-a continuat activitatea predând yoga el a fost arestat de mai multe ori, toate cărțile și manuscrisele de yoga fiindu-i confiscate de fiecare dată.

După căderea regimului ceaușist potrivnic spiritualității, Grieg a fondat în 1990 a fondat Mișcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut. Pentru toți cei însetați de adevăr, abia scăpați de sub tirania materialismului dialectic, yoga predată de profesorul de yoga Gregorian Bivolaru, care includea printre multe altele și o revalorizare a erotismului bazat eminamente pe iubire reciprocă, integrată ca modalitate de acces la îndumnezeire, a devenit pentru mulți oameni simbolul unei noi libertăţi.

Succesul cursurilor de yoga a fost spectaculos în România, unde la începutul secolului mișcarea a atins un total de peste 40.000 de cursanți, cunoscând și o considerabila expansiune internațională în mai multe țări.

Sursele învățăturilor profesorului de yoga Gregorian Bivolaru sunt multiple: hinduismul, budismul, taoismul, sufismul, dar putem spune ca rădăcinile învățăturilor sale de baza se află în sistemul ezoteric Siddha Yoga din Tamil Nadu și în tratatele tradiționale de Yoga și Tantra. Grieg integrează armonios în învățătura predată și aspecte fundamentale din ezoterismul occidental și din creștinismul ezoteric.

Activitatea publicistică a profesorului de yoga Gregorian Bivolaru acoperă peste 85 de titluri de cărți și peste 250 de articole de specialitate. Unele din cărțile sale au început să fie traduse deja în limbile de circulație internațională. 

Shares