31 martie 2022
13.04.2021 – Purificarea – atitudine necesară pentru aspirantul tantric

SESIUNE PRACTICĂ – MIERCURI, 13 APRILIE 2021, ora 18:00-20:00.

Între orele 19:30 – 20:00 – sesiune în direct de întrebări și răspunsuri!

În cadrul sistemului milenar Tantra Yoga, este cunoscut faptul că toate învelișurile ființei noastre (fizic, energetic, psihomental, supramental și spiritual) sunt intim conectate și că purificarea noastră generală joacă un rol de bază în evoluția spirituală. Purificarea este o etapă preliminară, pregătitoare în orice practică yoghină autentică, pe care este necesar să o realizăm periodic pentru a-și îndeplini rolul extrem de important.

Acțiunile de purificare realizate la un anumit nivel se reflectă mai devreme sau mai târziu la toate celelalte niveluri ale ființei umane. Putem înțelege astfel că purificarea care realizată la nivel trupesc (post negru, diete etc) va conduce la o purificare și limpezire reflexă în plan emoțional și mental.

Detoxifierea periodică a sângelui și a limfei de exemplu este extrem de importantă pentru menținerea stării generale de sănătate și se poate realiza ușor prin ingerarea unor sucuri proaspete naturale, prin administrarea periodică a unor plante de leac și prin practica temeinică a posturilor corporale ASANAS și a exercițiilor de respirație PRANAYAMA.

Avantajul de netăgăduit al practicii yoghine a asanelor este că ele  acționează purificând simultan și eficient toate corpurile subtile ale ființei noastre.

Vă oferim în sesiunea practică de Tantra Yoga Ezoterică din 13 aprilie un program de asane special alese pentru a favoriza purificarea mai multor niveluri ale ființei noastre, exemple de plante de leac pentru menținerea şi amplificarea purificării trupului şi un exemplu de suc proaspăt eficient în detoxifierea limfei.

În pragul Sărbătorilor pascale, vă invităm cu drag și entuziasm la o sesiune practică de detoxifiere și purificare cu instructoarele de Tantra Yoga Ezoterică Elisabeta Bugu și Callistelina Groza, acreditate de Academia Internațională de Yoga şi Meditație Atman.

Datele de conectare la această sesiune practică sunt:

https://us02web.zoom.us/j/88904402860?pwd=bjdJRHUrTnpKODdmTUVpWEJzV0lKUT09

Meeting ID: 889 0440 2860

Passcode: 153709

Vă așteptăm cu drag!

Shares